Înainte să comanzi un tablou, citește asta

Să comanzi unui tablou este un act de încredere: îi oferi unui pictor un spațiu din casa ta pe care să-l transforme cu mâinile, cu ochii și cu preferințele lui artistice. Tocmai de aceea, această acțiune merită puțină atenție înainte de a începe.

 

Înainte de a trimite primul mesaj, e nevoie să îți pui câteva întreebări simple- nu vrei să ajungi în situația neplăcută în care tabloul e gata, e frumos în sine, dar nu e… „al tău”.

 

Un tablou reușit nu e doar un tablou bine pictat. E un tablou care a ajuns exact unde trebuia, cu povestea potrivită în spate.

 

Cei 8 pași spre un tablou de care te vei bucura

1.Caută artistul potrivit

Înainte de orice, uită-te la portofoliu. Nu la unul sau două tablouri, ci la majoritatea. Urmărește-l pe Instagram, intră pe site-ul lui. Simți că există o coerență, o voce? Îți place ce face în general, nu doar o lucrare anume? Artistul potrivit pentru tine e cel al cărui univers vizual rezonează cu al tău, nu neapărat cel mai cunoscut sau cel mai ieftin.

 

2. Înțelege tehnica în care lucrează

Ulei, acrilic, acuarelă, pastel, guașă, tehnici mixte- fiecare are un caracter distinct. Uleiul are adâncime și luminozitate, acuarela e transparentă și delicată, acrilicul e versatil și se usucă rapid. Dacă nu știi diferența, întreabă artistul să-ți explice ce înseamnă concret tehnica lui, cum arată de aproape, cum îmbătrânește în timp, ce tip de suprafață folosește.

 

3. Stabilește stilul pe care îl vrei

Realist, semi-abstract, abstract, impresionist, decorativ? Dacă acești termeni nu îți spun nimic, nu-i nevoie să-i folosești- strânge referințe vizuale. Pinterest, Instagram, o carte de artă. Arată-i artistului ce îți place și ce nu îți place. „Ceva asemănător cu asta, dar mai luminos” e un brief mai bun decât orice teorie.

 

4. Gândește-te la spațiu înainte de dimensiuni

Nu porni de la ce dimensiune vrei, pornește de la spațiul unde va sta tabloul. Ce mobilă e în jur? Cât perete e disponibil? Care e lumina din cameră: naturală, caldă, rece? Un tablou prea mic pe un perete mare se pierde. Unul prea mare poate copleși. Măsoară și fotografiază, e cel mai simplu lucru pe care îl poți face pentru tine.

 

5. Gândește-te la paleta de culori a camerei

Tabloul nu trebuie să se „asorteze” cu mobila ca o pernă decorativă, dar trebuie să coexiste armonios. Culorile dominante din cameră, materialele, lumina, toate influențează cum va arăta lucrarea pe peretele tău. O fotografie a camerei trimisă artistului face mai mult decât o descriere lungă.

 

6. Comunică ce simți, nu doar ce vrei să vezi

Vreau un peisaj de munte” e un punct de start. „Vreau să simt că respir când mă uit la el, ceva calm, cu mult spațiu” e cu totul altceva. Artiștii lucrează cu emoție, nu doar cu instrucțiuni. Cu cât îi oferi mai mult din ce simți tu, cu atât lucrarea va fi mai a ta.

 

7. Fii sincer în privința bugetului

Bugetul nu e o informație incomodă, e un instrument de lucru. El decide dimensiunea, tehnica, complexitatea și timpul investit. Un artist serios nu te va judeca pentru bugetul tău; te va ajuta să înțelegi ce e posibil în limitele lui. Iar dacă nu e posibilă o lucrare originală în bugetul dat, poate există o variantă – un format mai mic, o altă tehnică, o lucrare existentă.

 

8. Clarificați termenii de la bun început

Termen de livrare, avans, revizii, livrare sau ridicare- toate acestea merită discutate înainte, nu după ce lucrarea e pe jumătate gata. O colaborare bună e una în care ambele părți știu la ce să se aștepte. Nu e neîncredere, e respect pentru munca și timpul celuilalt.

 

Dacă te-ai regăsit în vreun punct de mai sus, fie pentru că l-ai respectat, fie pentru că l-ai sărit și ai plătit prețul, atunci articolul și-a făcut treaba.

 

Comandarea unui tablou poate fi una dintre cele mai frumoase experiențe creative pe care le poți trăi fără să ții tu pensula în mână. Cu atenția cuvenită de la început, devine exact ce ți-ai imaginat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *